MARTIE 2024: Sondaj de opinie INSCOP Research realizat la comanda News.ro (Partea a II-a: Opinia populației privind comasarea alegerilor. Intenția de vot pentru alegerile europarlamentare și locale)

Descarcă prezentarea grafică: 06.03.2024 Sondaj INSCOP-NEWS Partea a II-a

Partea a II-a: Opinia populației privind comasarea alegerilor, candidatura PSD si PNL pe liste comune la europarlamentare si separate la locale. Intenția de vot pentru alegerile europarlamentare și locale

Metodologie:

  • Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda agenției de presă News.ro
  • Datele au fost culese în perioada 22 -29 februarie 2024
  • Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului
  • Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
  • Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Remus Stefureac – director INSCOP Research: Părerile românilor cu privire la deciziile politice din ultima perioadă (comasarea alegerilor, candidaturile pe liste comune, respectiv separate ale PSD și PNL, intențiile de vot pentru celor două tipuri de alegeri) arată o diversitate mare de opinii. Majoritatea populației (57%) are o părere bună despre comasarea alegerilor, dar peste o treime nu sunt de de acord cu această formulă. Chiar și o cincime din alegătorii PSD-PNL nu sprijină comasarea. Pe de altă parte, părerile votanților AUR și ai Alianței Dreapta Unită sunt și ele împărțite. Candidatura PSD și PNL  pe liste comune la europarlamentare, respectiv separate la locale nu este apreciată de 51% dintre români și apreciată de puțin peste o treime dintre votanți. Pe de altă parte, două treimi dintre votanții PSD-PNL sprijină acest proiect, iar 28% au o părere proastă. În ceea ce privește intenția de vot pentru alegerile europarlamentare, Alianța PSD-PNL întrunește 43,7% din opțiuni, cu aproximativ 5 procente mai puțin decât suma celor două partide pentru alegerile europarlamentare măsurată în sondajul INSCOP de luna trecută. Intenția de vot pentru Consiliile Locale măsurată în premieră arată plasarea PSD pe primul loc, cu puțin peste 30% din opțiuni, urmat de PNL (ușor peste 25%), semnificativ mai mult decât intenția de vot a liberalilor măsurată lunile trecute la alegerile parlamentare sau europarlamentare. PNL valorifică în mod evident structura de aleși locali care determină un scor mai mare pentru consiliile locale ale orașelor și comunelor. Suma voturilor PSD și PNL la alegerile pentru Consiliile Locale este de aproximativ 56%, cu aproape 13 procente mai mult decât intenția de vot pentru alianța PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR, ADU și SOS România obțin scoruri mai mici la alegerile locale pentru Consiliile Locale decât la alegerile europarlamentare”.

Comasarea alegerilor

57.2% dintre români au o părere bună despre comasarea pe 9 iunie a alegerilor pentru Parlamentul European și a alegerilor locale, în timp ce 36.2% au o părere proastă. 5.9% nu știu  sau nu pot aprecia, iar 0.7% nu răspund. Au o părere bună despre comasare 76% din votanții PSD-PNL, 50% din votanții AUR și 47% din votanții ADU. Au o părere proastă despre comasare 20% din votanții PSD-PNL, 47% din votanții AUR și 51% din votanții ADU.

Au o părere bună despre comasare în proporții ceva mai mari decât media în  special persoanele cu studii superioare, gulerele albe si cei cu venituri foarte ridicate. Au o părere proastă despre comasare în special gulerele albastre, locuitorii din București și cei cu venituri scăzute.

Candidatura PSD si PNL pe liste comune la europarlamentare si separate la locale

36.9% din totalul populației are o părere bună despre decizia PNL și PSD ca la alegerile europarlamentare să candideze pe liste comune (sa facă o alianța), iar la alegerile locale sa candideze separat. 51.3% au o părere proastă despre această decizie. 10.8% nu știu sau nu pot aprecia, iar 1% nu răspund. Au o părere bună despre candidatura comună, respectiv separată la cele două tiprui de alegeri 64% dintre votanții PSD-PNL, 18% din votanții AUR și 35% din votanții ADU, în timp ce o părere proastă au 28% din votanții PSD-PNL, 74% din votanții AUR și 56% din votanții ADU.

Au o părere bună despre decizia PNL și PSD ca la alegerile europarlamentare să candideze pe liste comune, iar la cele locale pe liste separate în special inactivii potențial activi, persoanele care nu au cont pe social-media și cei cu venituri foarte ridicate. Împărtășesc opinia contrarie în special locuitorii din București și din regiunea Nord-Vest.

Estimare participare vot alegeri europarlamentare

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot și 10 ”sigur da” vor merge la vot, 12.5% dintre români au ales 1, 1.2% au ales 2, 1.2% au ales 3, 1.4% au ales 4, 5.7% au ales 5, 2% au ales 6, 5.6% au ales 7. 6.4% indică 8, 4.7% 9 și 59.1% indică 10. 0.2% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Intenția de vot pentru partide politice la alegerile europarlamentare – raportat la respondenții care își exprimă preferința pentru un partid din listă (75.3%  din total eșantion)

Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (75.3% din total eșantion), 43.7% dintre români ar vota cu  alianța PSD – PNL, 20.6% cu AUR, 13.7% cu Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, FD). Pentru SOS Romania ar vota 6.4% dintre români, iar pentru UDMR ar vota 3.9% dintre alegători. Pro România ar obține 3.7%, Alianța AER (Partidul Verde și Partidul Ecologist Român) 3.4%, REPER 0.9%. 3.7% dintre respondenți își exprimă preferința pentru alt partid.

Intenția de vot pentru partide politice la alegerile locale (pentru Consiliul Local al orașului / comunei) – raportat la respondenți care își exprimă preferința pentru un partid din listă (83.5% din total eșantion)

Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (83.5% din total eșantion), 30.6% dintre alegători indică PSD, 25.6% PNL, 17.4% AUR, 9.8% Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei), 4.3% SOS Romania, 4% UDMR, 3.1% Alianța AER (Partidul Verde, Partidul Ecologist Român), 2.4% Partidul Pro România, iar 2.7% alt partid.

Descarcă prezentarea grafică: 06.03.2024 Sondaj INSCOP-NEWS Partea a II-a

MARTIE 2024: Sondaj de opinie INSCOP Research realizat la comanda News.ro (Partea a II-a: Opinia populației privind comasarea alegerilor. Intenția de vot pentru alegerile europarlamentare și locale)
Scroll to top