Descarcă prezentarea grafică: 30.04.2024 Prezentare date SONDAJ INSCOP pentru News.ro la Bucuresti

Metodologie:

  • Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda agenției de presă News.ro
  • Datele au fost culese în perioada 23 – 27 aprilie 2024
  • Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului
  • Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 2100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
  • Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.14%, la un grad de încredere de 95%.

Comparație între notorietatea și încrederea de care beneficiază principalii candidați la funcția de Primar General al Municipiului București

În ceea ce îl privește pe actualul primar general, 98,5% dintre bucureșteni au auzit de Nicușor Dan și 38,5% dintre cei care au auzit de Nicușor Dan au încredere multă și foarte multă în el. Raportat la totalul populației, 38% au încredere în Nicușor Dan.

97,9% dintre bucureșteni au auzit de Cristian Popescu Piedone și 40,2% dintre aceștia au încredere foarte multă și multă în el (față de 39,4% raportat la total populație).

98,2% dintre locuitorii Capitalei au auzit de Gabriela Firea și 32.5% dintre aceștia o creditează cu încredere multă și foarte multă (31,9% raportat la totalul populației care locuiește sau are viză de flotant în Capitală).

De candidatul PNL, Sebastian Burduja au auzit 60,4% dintre bucureșteni și 20,6% dintre cei care au auzit de liderul liberal au încredere multă și foarte multă în acesta (respectiv 12,5% raportat la totalul populației Capitalei).

Mihai Enache beneficiază de o notorietate de 21,2% și de un nivel de încredere multă și foarte multă din partea celor care au auzit de el de 7,6%, respectiv de 1,6% raportat la totalul populației Bucureștiului.

Estimare prezență alegeri locale

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot și 10 ”sigur da” vor merge la vot, 6.6% dintre bucureșteni au ales 1, 0.5% au ales 2, 0.7% au ales 3, 0.3% au ales 4, 3.0% au ales 5, 1.4% au ales 6, 6.8% au ales 7. 5.3% indică 8, 5.5% 9 și 69.3% indică 10, adică declară că sigur se vor prezenta la alegerile locale. 5% dintre cei chestionați nu știu sau nu răspund la întrebare.

Intenția de vot la Consiliul General al Municipiului București

Raportat la cei 74,5% dintre respondenți care au exprimat o opțiune de vot, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale pentru Consiliul General al Municipiului București, 31,4% dintre voturi ar fi obținute de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei),  29% dintre voturi ar merge către PSD, 13,9% către PNL și 10,6% către AUR. PUSL ar obține 6,7% dintre voturi, PER 2,7%, SOS România 2,6%, 0,7% ar vota un candidat independent la CGMB și 2,3% indică opțiunea ”alt partid”.

Intenția de vot pentru Primar General al Municipiului București

Dacă duminica viitoare bucureștenii ar fi chemați să își voteze noul Primar General, din cei 89,1% care exprimă o intenție de vot, 38,5% l-ar vota pe Nicușor Dan (susținut de Alianța Dreapta Unită – USR, PMP, Forța Dreptei), 27,4% pe Cristian Popescu Piedone (PUSL), 21,4% pe Gabriela Firea (PSD), 10,1% pe Sebastian Burduja (PNL) și 2,4% pe Mihai Enache. 0,1% dintre respondenți au indicat alt candidat, în timp ce niciun respondent nu a declarat că ar vota un independent.

Descarcă prezentarea grafică: 30.04.2024 Prezentare date SONDAJ INSCOP pentru News.ro la Bucuresti