Descarcă prezentarea grafică: 5.04.23 Exit NATO-UE INSCOP
Potrivit sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda New Strategy Center în perioada 1-17 martie 2023, peste trei sferturi dintre români se opun ieșirii țării atât din UE, cât și din NATO.
Remus Stefureac (INSCOP Research, STRATEGIC Thinking Group): Dezbaterile alarmiste cu privire la prăbușirea încrederii românilor în UE trebuie nuanțate pentru ca ele nu reflecta realitatea percepției publice și pot reprezenta combustibil pentru diverse entități cu discurs anti-european și patriotard. Încrederea romanilor în UE nu s-a prăbușit! Ea crește și scade periodic în funcție de diverse subiecte de pe agendă, dar nu putem vorbi despre o prăbușire. Mai mult decât atât, în condițiile în care peste 3 pătrimi dintre români nu vor ca Romania să iasă din UE și 80% nu vor ca România sa iasă din NATO, lucrurile devin foarte clare. Apartenența noastră la UE și NATO este unul dintre cele mai mari câștiguri din istorie pentru întreaga națiune română care s-a constituit cu fața spre Vest. ADN-ul nostru identitar s-a construit tocmai pe acesta apartenență la Occident, și chiar dacă adesea geografia ne-a jucat feste, am rezistat aici într-o insulă puternică de latinitate, cu o limba romanică și o cultură veritabil europeană.
Ieșirea din Uniunea Europeană
Cred că România nu ar trebui să iasă din Uniunea Europeană 76,8% dintre respondenți, în timp ce 19,7% ar fi de acord cu ieșirea țării din blocul comunitar. 3,5% dintre participanții la sondaj nu știu sau nu răspund.
80% dintre respondenți cred că România nu ar trebui să iasă din NATO, în timp ce 16,1% împărtășesc părerea contrarie, iar 3,9% nu știu sau nu răspund.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda New Strategy Center.
Datele au fost culese în perioada 1-17 martie 2023, metoda de cercetare fiind interviul prin intermediul chestionarului.
Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1103 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.
Descarcă prezentarea grafică: 5.04.23 Exit NATO-UE INSCOP