Pe data de 7 decembrie 2025, INSCOP Research va realiza, cu sprijinul Informat.ro, un
sondaj de opinie telefonic în ziua votului. Rezultatele cercetării sociologice vor fi prezentate
public pentru informat.ro la ora 21:00.
Sondajul va fi reprezentativ pentru populația neinstituționalizată care declară că: are
domiciliul sau reședința în municipiul București, are vârsta de 18 ani și peste și s-a prezentat
la vot.
Datele vor fi culese prin interviuri telefonice, cercetarea nefiind un exit-poll, eșantionul și
marja de eroare urmând a fi anunțate după încheierea sondajului.
INSCOP Research a realizat, cu ajutorul sondajelor telefonice în ziua votului, cele mai bune
estimări ale intenției de vot ale românilor rezidenți pe teritoriul României (fără diaspora) la
ultimele alegeri prezidențiale. Conform sondajului INSCOP realizat în data de 18 mai 2025,
55,8% dintre participanții la sondaj au declarat că au votat cu Nicușor Dan în turul doi al
alegerilor prezidențiale, în timp ce, potrivit rezultatului oficial al alegerilor, pe teritoriul
României Nicușor Dan a fost votat de 55,16% dintre persoanele care s-au prezentat la vot.
Diferența dintre estimarea INSCOP și rezultatul oficial al alegerilor a fost de aproximativ 0,6
procente. De asemenea, conform sondajului INSCOP, 44,2% dintre participanții la sondajul
INSCOP l-au indicat pe George Simion, iar rezultatul oficial al alegerilor pentru candidatul
AUR a fost de 44,84%. Diferența dintre estimarea INSCOP și rezultatul oficial al alegerilor a
fost tot de aproximativ 0,6 procente.
