REVISTA 22: Alegerile prezidențiale din 2014 vor fi decise de o parte, nu prea mare, a electoratului instruit, virulent anti-PSD și anti-Ponta, susținător al acțiunilor DNA și al statului de drept, electorat pe care îl numim „băsist“. Ultimul sondaj de opinie INSCOP, fără a aduce in­formații neașteptate, sugerează că Victor Ponta nu este deja președintele României. Diferența dintre el și Klaus Iohannis, de 10 procente, fără a fi ne­gli­jabilă, nu-i poate garanta actualului prim-mi­nis­tru victoria în al doilea tur de scrutin. Totul ține de mobilizarea electoratului dintre cele două tu­ruri și mai ales a electoratului anti-Ponta, care a vo­tat cu un alt candidat decât Iohannis – în spe­cial cu Elena Udrea, Monica Macovei, chiar Teodor Me­leșcanu. Teoretic, din partea acestor candidați ar putea veni circa 14%, la care se vor adăuga aproa­pe sigur și vreo 4-5% ale maghiarilor, în timp ce Ponta nu poate să se bazeze decât pe cea mai ma­re parte a voturilor dinspre Tăriceanu și o par­te mult mai mică a celor dinspre Meleșcanu – în total, probabil, nu mai mult de 8-9%. Rezultatul – o luptă foarte strânsă, decisă „la mustață“.

Pentru mai multe detalii: http://www.revista22.ro/articol.php?id=48895