IUNIE 2013 – DISCRIMINAREA ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ

Descarcă PDF: INSCOP Discriminare

 

  • Sondajul ”Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul. Sondajul a fost realizat în perioada 28 mai – 3 iunie 2013, pe un eșantion de 1055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

 

DISCRIMINAREA ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ

 

  • Discriminarea a fost plasată de subiecţi pe ultimul loc într-o listă de probleme a căror importanţă pentru societatea românească de azi a fost evaluată. Respondenţilor le-a fost prezentată o listă de probleme şi li s-a solicitat să aprecieze importanţa acestora pe o scară de la 1 la 10 (1-deloc importantă; 10-foarte importantă).
  • De la cea mai importantă problemă la cea apreciată drept cea mai puţin importantă, ierarhia mediilor a fost următoarea: lipsa locurilor de muncă – media 9,5; nivelul redus al veniturilor – 9,4; problemele din sistemul de sănătate – 9,3; problemele din sistemul de educaţie – 9,2; creşterea preţurilor – 9,2; problemele din sistemul de justiţie – 8,8; infrastructura – 8,8; curăţenia – 8,2; poluarea – 8,2; ordinea publică – 7,7; discriminarea – 7,6.
  • Se impun câteva observaţii: lista a fost construită pentru a se măsura aprecierea importanţei discriminării ca problemă socială, pornind de la locul atribuit de public pe agendă, comparativ cu alte probleme. Mediile, de la cea mai importantă problemă (lipsa locurilor de muncă), la cea care a obţinut cele mai mici note (discriminarea), s-au întins între 9,5 şi 7,6, deci au rămas cumva la intervalul de sus al scalei 1-10. Deşi plasată pe ultimul loc, media obţinută localizează şi discriminarea în intervalul de notare 7,5-10, deci în intervalul celor mai bune 25% dintre notele posibile.
  • Deşi, la prima vedere, plasarea discriminării pe ultimul loc între temele importante ale unei societăţi lasă impresia că publicul nu acordă prea mare interes problemei, trebuie totuşi menţionat faptul că scorul obţinut de aceasta poate fi interpretat ca o surpriză plăcută. Celelalte probleme din listă erau în principal probleme socio-economice presante, legate puternic de nivelul de trai.  
  • În plus, pentru o populaţie mai degrabă tradiţionalistă şi de multe ori obişnuită cu anumite forme soft de abuz (de la interacţiunea cu anumite instituţii publice până la cea cu agenţii economici), probabil discriminarea nu a fost cotată decât destul de recent printre problemele sociale „serioase” la nivelul mentalului colectiv.
  • Există, evident, şi reversul medaliei. Unii respondenţi au notat destul de „sus” discriminarea probabil şi ca urmare a unui efect de dezirabilitate socială. Cel puţin de la intrarea României în UE au apărut, inclusiv în mass-media, mesaje şi campanii sociale având drept subiect combaterea discriminării. Asemenea răspunsuri, chiar dacă nu ştim dacă demonstrează un ataşament de fond faţă de problemă, probează măcar retenţia mesajului „discriminarea este o problemă socială” la nivelul publicului, ceea ce constituie primul pas în sensibilizarea faţă de problemă.
  • Aproape 85% dintre români sunt de acord cu faptul că majoritatea trebuie să fie tolerantă cu persoanele de altă etnie.
  • 89,1% sunt de aceeaşi părere în ceea ce priveşte toleranţa faţă de persoanele de altă religie.
  • Cu toate acestea, doar 47,8% dintre români sunt de acord că majoritatea trebuie să fie tolerantă cu persoanele de orientare homosexuală.
  • La toate trei întrebările numărul de nonrăspunsuri este nesemnificativ (sub 3%), ceva mai ridicat la afirmaţia privind homosexualii decât la celelalte două.
  • În concluzie, doar o mică parte a conaţionalilor noştri pot fi acuzaţi de atitudini intolerante faţă de minorităţile etnice şi religioase, în timp ce, în cazul toleranţei faţă de persoanele de orientare homosexuală, publicul este împărţit aproape pe jumătate, cu o uşoară tendinţă ca mai mulţi să fie în dezacord cu toleranţa manifestată faţă de minorităţile sexuale.
  • Procentul de 47,8% dintre români care cred că majoritatea trebuie să fie tolerantă faţă de persoanele cu orientări homosexuale este totuşi unul important în contextul dezbaterilor recente din sociatatea românească.
  • 66,5% dintre români cred că maghiarii au aceleaşi drepturi ca şi românii, în timp ce doar 50,5% cred că romii sunt trataţi la fel ca românii.

·        48,2% cred că persoanele cu handicap sunt tratate la fel ca toate celelalte persoane, 40,1% sunt de acord că persoanele în vârstă au aceleaşi şanse ca şi cele tinere, în timp ce 43% sunt de acord că persoanele infectate cu HIV-SIDA sunt tratate la fel ca persoanele neinfectate.

  • În termeni de minorităţi entice este clar că publicul percepe minoritatea romă ca fiind mai susceptibilă de a fi discriminată decât cea maghiară. Cifrele de mai sus arată o percepţie a faptului că discriminarea vârstnicilor, a persoanelor cu HIV-SIDA şi a celor cu handicap sunt probleme reale.
  • Cu toate acestea, procentul românilor care cred în egalitatea de tratament a acestor categorii sociale cu ceilalţi este surprinzător de mare (între 40 şi 50%). Este probabil un efect al necunoaşterii situaţiilor respective: despre discriminarea persoanelor cu handicap sau a celor cu HIV-SIDA s-a vorbit mult mai puţin în România decât despre discriminarea persoanelor de etnie romă, de exemplu. De aici şi o relativă lipsă de empatie, grefată nu atât pe intoleranţă în aceste cazuri, cât probabil pe necunoaşterea problemelor cu care respectivele persoane se confruntă.
  • Doar 36,7% dintre români cred că homosexualii sunt trataţi la fel ca heterosexualii. Practic, discriminarea acestei categorii sociale este recunoscută, aici neexistând „impresia” că aceştia se bucură de acelaşi tratament ca şi majoritatea. Dacă vom corela această conştientizare a discriminării homosexualilor cu procentul de 50% dintre români care cred că majoritatea nu trebuie să fie tolerantă cu persoanele de orientare homosexuală, constatăm că minorităţile sexuale sunt cele în privinţa cărora românii sunt cel mai puţin toleranţi.
  • Practic, filonul tradiţionalist şi conservator din societatea românească a putut fi conciliat cu ideea de toleranţă etnică sau religioasă, dar mai greu cu ideea de toleranţă faţă de minorităţile sexuale.
  • Este adevărat că despre acest caz particular de minoritate se vorbeşte în mod serios în societatea românească de foarte puţin timp. Este posibil ca o bună parte a publicului să nu trateze ca o chestiune serioasă dezbaterea drepturilor persoanelor de orientare homosexuală.
  • 76,2% dintre români cred că femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii.
  • Din punct de vedere al analizei pe variabile socio-demografice, acordul cu toleranţa faţă de minorităţile etnice şi religioase este în mai mare măsură prezent la cei între 18-35 de ani şi la cei între 51-65 de ani decât la persoanele din categoria 36-50 de ani.
  • Dacă vorbim despre toleranţa faţă de homosexuali, acordul scade o dată cu vârsta, lucru explicabil având în vedere că devenim mai conservatori pe măsură ce înaintăm în vârstă. Persoanele cu studii superioare sunt mai tolerante cu minorităţile sexuale decât celelalte, în timp ce toleranţa faţă de alte etnii sau religii nu este semnificativ diferită în funcţie de nivelul de şcolarizare.
  • 58,3% dintre români cred că femeile au aceleaşi posibilităţi ca şi bărbaţii. 29,6% cred că bărbaţii au mai multe drepturi şi posibilităţi decât femeile. 5,6% afirmă că femeile au mai multe posibilităţi decât bărbaţii, iar 6,5% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare. Comparativ cu întrebarea privind drepturile femeilor şi ale bărbaţilor, românii cred că femeile sunt mai defavorizate în ceea ce priveşte indicatorul „posibilităţi” care include mai puţin oportunităţile formale înscrise în legi (drepturile), şi mai mult oportunităţile informale (posiblităţi) legate de convieţuirea socială care se derulează şi dincolo de efectul unor reglementări juridice. Aşadar, subiecţii au tratat întrebarea anterioară ca fiind mai centrată pe aspectele formale, legale ale nondiscriminării (teoretic şi juridic, femeile sunt egale cu bărbaţii), în timp ce prezenta întrebare, dedicată în detaliu egalităţii dintre femei şi bărbaţi, a fost mai degrabă interpretată ca referindu-se la „viaţa reală” unde există o diferenţiere/discriminare mai mare între bărbaţi şi femei.
  • Există o uşoară tendinţă ca bărbaţii să creadă în procent ceva mai mare decât femeile că egalitatea de gen este respectată. La fel, deşi per total este o opţiune redusă numeric, totuşi mai degrabă bărbaţii tind să spună că femeile au mai multe posibilităţi decât bărbaţii. Faptul că nu există totuşi o diferenţă foarte mare între numărul de femei şi numărul de bărbaţi care cred că există egalitate între femei şi bărbaţi în România este totuşi un indicator pozitiv privind evaluarea subiectivă a egalităţii de gen.
  • 51,3% dintre români nu au preferinţe privind sexul copilului, în situaţia ipotetică a posibilităţii de alegere. Chiar şi în cazul în care respondenţii au exprimat o preferinţă, aceasta a fost relativ omogen distribuită: 20,4% ar prefera băiat, 15,8% fată. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că exprimarea unei preferinţe nu este neapărat o măsură a discriminării (în multe cazuri este posibil să fie rezultatul unei situaţii personale: o familie care are un băiat poate vrea ca al doilea copil să fie fată etc.). În concluzie, nu este o caracteristică a societăţii româneşti preferinţa discriminatorie pentru un anumit gen al copilului.
  • 57,1% dintre români cred că statul ar trebui să ia măsuri mai dure împotriva discriminării. 30,1% nu sunt de acord. 12,8% este cota de nonrăspunsuri la această întrebare, ceea ce arată totuşi că există o cunoaştere relativ scăzută asupra a ceea ce ar putea face statul pentru a combate discriminarea, problema fiind relativ nouă pentru publicul nostru, mai ales sub aspectele ei juridice.
  • Transilvania înregistrează procentul cel mai scăzut de respondenţi care cred că statul ar trebui să ia măsuri mai dure în problema discriminării în societatea românească. Regiunea fiind locuită în mai mare măsură decât altele de comunităţi compacte ale minorităţilor etnice, tragem concluzia că există modele informale funcţionale de convieţuire majoritate-minoritate care au rezolvări şi pentru problema discriminării.

Descarcă PDF: INSCOP Discriminare

 

 

 

IUNIE 2013 – DISCRIMINAREA ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ
Derulează în sus