FEBRUARIE 2014 – ALEGERILE PREZIDENTIALE (PARTEA I)

[:ro]Descarcă PDF: INSCOP Ian.2014. Prezidentiale – partea I

CANDIDAT COMUN USL VS. CANDIDAȚI SEPARAȚI

  • Încă de la finele anului trecut se discută despre formula în care USL va aborda confruntarea pentru Cotroceni. Marea întrebare care ține de un aspect ce va configura decisiv câmpul electoral la prezidențialele de la sfârșitul lui 2014 este legată de prezența sau absența unui candidat comun al USL.
  • În această privință, opţiunile românilor sunt împărţite astfel : 34,9% cred că USL va avea un candidat comun, 33,8% cred că PSD și PNL vor avea candidați proprii, 31,3% au ales nu știu/nu răspund, ceea ce ne indică faptul că evoluțiile politice din ultima vreme, inclusiv tangențial la subiectul prezidențialelor, au avut darul de a induce o relativă confuzie în percepția publicului.

OPŢIUNI PREZIDENŢIALE

Întrebare închisă (cu precizarea numelui potențialului candidat și a partidului sub sigla căruia ar candida)

  • Cei doi lideri ai USL se detaşează de restul personalităţilor menţionate, cu un avans pentru actualul premier: Victor Ponta 29,8%, Crin Antonescu 22,4%.
  • Darie Cristea, coordonator programe INSCOP Research: „Atragem atenția că rezultatele nu trebuie citite în mod absolut. O candidatură comună pentru USL ar scoate din calcul posibilitatea ca și Victor Ponta și Crin Antonescu să se găsească pe aceeași listă, deci întreg spectrul de candidaturi s-ar reconfigura, mai ales cifra care ar corespunde candidatului USL.”
  • Cei doi lideri potențiali candidați ai dreptei, Mihai Răzvan Ungureanu și Cătălin Predoiu ocupă următoarele locuri în ierarhie, cu 11,3%, respectiv 5,8%. Dilema candidatului dreptei continuă deci sub aceleaşi coordonate stabilite în a doua jumătate a anului 2013: Mihai Răzvan Ungureanu este mai notoriu și mai popular decât Cătălin Predoiu, dar lipsit de infrastructura PDL, încă partidul de opoziție cel mai semnificativ în sondaje.
  • Alți candidați probabili – Corneliu Vadim Tudor – 4,5%, Kelemen Hunor – 4,4%, Dan Diaconescu – 1,8%. Dacă în cazul lui Kelemen Hunor vorbim despre o candidatură simbolică, având ca scop mai degrabă reafirmarea solidarității comunității maghiare decât Cotroceniul, în cazul celorlalți doi menționați constatăm că e puțin probabil să vizeze axa electorală centrală.
  • 20% dintre respondenții care au exprimat o preferință au ales varianta „altul”. Unii dintre cei care au indicat opțiunea ”Altcineva”, au indicat și numele persoanei preferate. Astfel, apar menționați Mugur Isărescu, Klaus Iohannis, Sorin Oprescu sau Călin Popescu Tăriceanu.
  • De asemenea, trebuie precizat că procentele menționate la această secțiune sunt calculate din totalul celor care au exprimat o preferință electorală (82,3% din total). 10% din total eșantion au spus că nu ar vota și 7,7% au ales nu știu/nu răspund.

FINALE PREZIDENȚIALE (simulări pe turul al doilea)

  • În ceea ce priveşte distribuirea opţiunilor politice pe simulările din al doilea tur, s-au înregistrat următoarele rezultate:
  • Duelul Victor Ponta vs. Crin Antonescu: Premierul Victor Ponta ar câştiga o competiţie în turul al doilea în faţa liderului PNL Crin Antonescu cu 53,5% vs. 46,5%. Situația nu s-a modificat semnificativ față de noiembrie 2013.
  • Duelul Sorin Oprescu vs. Crin Antonescu: 49,1% vs. 50,9%. Înregistrăm o potenţială victorie la limită a liderului PNL, sub rezerva faptului că, între alte candidaturi, primarului Capitalei i-ar fi destul de greu să ajungă în turul al doilea.
  • Duelul Victor Ponta vs. Mihai Răzvan Ungureanu: Premierul Victor Ponta ar câştiga competiţia prezidenţială în turul secund în faţa fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu cu 59,2% vs. 40,8%. Aproape nicio schimbare comparativ cu simularea din noiembrie.
  • Duelul Crin Antonescu vs. Mihai Răzvan Ungureanu: Liderul PNL, Crin Antonescu ar câştiga o competiţie în turul al doilea în faţa fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu cu 56,1% vs. 43,9%. Comparativ cu noiembrie 2013, în această situație electorală ipotetică Mihai Răzvan Ungureanu pierde puțin teren în fața președintelui PNL.
  • Duelul Crin Antonescu vs. Cătălin Predoiu: Liderul PNL, Crin Antonescu ar câştiga o competiţie în turul al doilea în faţa prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu cu 68,4% vs. 31,6%, aproape neschimbat față de noiembrie.
  • Într-un eventual duel electoral în al doilea tur între Victor Ponta şi Cătălin Predoiu, actualul premier ar obține 68,6% din voturi, iar candidatul PDL 31,4%.
  • În situaţiile în care Călin Popescu Tăriceanu i-ar avea ca adversari în turul al doilea pe Mihai Răzvan Ungureanu, respectiv pe Cătălin Predoiu, cifrele sunt surprinzător de asemănătoare celor înregistrate de Crin Antonescu: Tăriceanu vs. Ungureanu 53,6% la 46,4%; Tăriceanu vs. Predoiu  65,6% la 34,4%.

IPOTEZA CANDIDATULUI INDEPENDENT

  • Întrebați ce părere ar avea despre o candidatură independentă a unor personalități cunoscute ale vieții noastre publice, 47,4% dintre români ar avea o părere bună, iar 32,4% nici bună nici proastă despre o participare electorală a lui Mugur Isărescu. În cazul lui Ion Țiriac, 39,5% ar avea o părere bună,  38,4% nici bună nici proastă.
  • Andrei Pleșu ar constitui o candidatură independentă bună pentru 20% dintre români și nici bună nici proastă pentru 33,8%.
  • Darie Cristea, coordonator programe INSCOP Research:  ”Desigur, trebuie avut în vedere că această colectare de opinii nu a fost făcută în condițiile prezentării unor contracandidați politici. Aparent, mitul valorii electorale a tehnocratului sau a independentului trebuie judecat cu reținere, deși o serie de personalități publice neafiliate politic domină topurile de încredere. Convertirea încrederii în scor electoral devine tot mai dificilă pentru independenți.”

  • Sondajul ”Barometrul – Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul. Sondajul a fost realizat în perioada 16  – 21 ianuarie 2014. Volumul eșantionului a fost de 1054 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilistic . Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Chestionarele au fost aplicate în 36 de județe și Municipiul București, într-un total de 78 de localități (orașe mari, orașe medii, orașe mici, comune, sate). Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recesământului populației din 2011

  • Barometrul “ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA” este un proiect de cercetare sociologică periodică a opiniilor românilor cu privire la principalele aspecte ale vieţii politice, economice, sociale şi culturale. Proiectul “ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA” este o iniţiativă a cotidianului “Adevărul” realizată cu sprijinul INSCOP Research. Procesul de elaborare a legilor, circuitul de formulare şi adoptare a politicilor publice, mecanismele de luare a deciziilor sunt insuficient bazate pe agenda publică aşa cum se regăseşte ea la nivelul opţiunilor populaţiei. Acest lucru riscă să provoace probleme funcţionale grave ale sistemului politic românesc şi un deficit de legitimitate îngrijorător  pentru regimul democratic.  Proiectul “ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA” îşi propune să aducă în spaţiul public, într-o formulă complexă şi sistematică, opiniile populaţiei cu privire la principalele probleme de pe agenda publică reală pentru a stimula o conectare cât mai bună între aşteptările populaţiei şi rezultatele procesului decizional derulat de autorităţile publice. Barometrul “ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA” are 4 direcţii mari de cercetare (Politica interna si internationala, Economie si mediu de afaceri, Social – sanatate, educatie, protectie sociala, Viaţă şi Societate) operaţionalizate printr-un set de indicatori stabili pentru a măsura tendinţe relevante şi un set variabil pentru a identificaopinii pe teme foarte specifice.

Descarcă PDF: INSCOP Ian.2014. Prezidentiale – partea I[:en]CANDIDAT COMUN USL VS. CANDIDAȚI SEPARAȚI

[:]

Scroll to top