EVENIMENTUL ZILEI: Aproape 60% din români consideră că înlocuirea leului cu euro nu este o măsură bună, în vreme ce puţin peste o treime din populaţie ar fi de accord cu aceasta, potrivit barometrului de opinie „Adevărul despre România”, realizat de INSCOP Research.

La începutul anului, premierul Victor Ponta a anunţat că intrarea României în zona euro în 2015 nu mai reprezintă o ţintă credibilă, dar obiectivul nu trebuie abandonat, orizontul pentru finalizarea acestui proces fiind acum în jurul anului 2020. La jumătatea lunii aprilie, Guvernul a adoptat Programul de convergenţă 2013-2016, document care estimează principalele date cu care executivul va lucra în 2013, precum şi aşteptările din viitorul mediu la care se va raporta. Documentul este destinat şi Comisiei Europene.