ADEVARUL: Nicio instituţie politică nu se apropie de 50% încredere, relevă sondajul „Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România“ realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul“.
Sondajul a fost realizat în perioada 19 – 27 martie 2013 pe un eşantion reprezentativ de 1.082 persoane cu o eroare maximă admisă de ± 3%, la un grad de încredere de 95. INSCOP Research propune o modalitate diferită de măsurare şi mai ales de comparare a încrederii în instituţii. În această cercetare s-au prezentat respondenţilor liste mai omogene de instituţii, pe patru categorii: instituţii politice, executive, sociale şi/sau private şi internaţionale.