APRILIE 2016 – FUMATUL ȘI LEGEA ANTIFUMAT

Descarcă PDF: INSCOP raport martie 2016_Fumatul și legea antifumat

FUMATUL ȘI LEGEA ANTIFUMAT

 

  • Aproximativ 30% dintre români (29,5%) se declară fumători, în timp ce procentul nefumătorilor este de 69,5%. 1% din respondenți nu știu sau nu răspund.
  • Legea împotriva fumatului în spații publice, intrată în vigoare pe 16 martie, se bucură de aprobarea a peste două treimi din populație. Astfel, 70,3% dintre români sunt de acord ca fumatul să fie interzis în toate spațiile publice, inclusiv în baruri și cafenele, în timp ce 28,7% nu sunt de acord cu această măsură. De remarcat că procentul nonrăspunsurilor (1%) este și în cazul acestei întrebări foarte scăzut, semn că dezbaterile intense generate de legea împotriva fumatului au condus la o cristalizare puternică a opiniilor populației.
  • Faptul că procentul românilor care se declară nefumători este practic egal cu acela al respondenților care susțin interzicerea fumatului în spațiile publice nu trebuie interpretat în sensul unei suprapuneri perfecte între cele două segmente. Cu siguranță, majoritatea nefumătorilor este de acord cu această lege, dar asta nu înseamnă că în rândul celor care nu fumează nu există și un procent important care consideră neavenită interzicerea fumatului în toate spațiile publice.
  • De asemenea, în analiza acestor date trebuie ținut cont și de faptul că sondajul a fost realizat imediat după intrarea în vigoare a legii împotriva fumatului. Ceea ce înseamnă că, așa cum se întâmplă în cazul oricărui început, avem de-a face cu un nivel ridicat al așteptărilor.
  • Rămâne de văzut în ce măsură aplicarea efectivă a legii va reuși să răspundă acestor așteptări, sau dacă efectele ei negative vor începe să erodeze sprijinul de care se bucură la ora actuală în rândul românilor.

METODOLOGIE

  • Sondajul ”Barometrul INSCOP – Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul
  • Sondajul a fost realizat în perioada 21 – 28 martie 2016
  • Volumul eșantionului a fost de 1063 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani
  • Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%
  • Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilistic
  • Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor
  • Chestionarele au fost aplicate în 39 de județe și Municipiul București, într-un total de 92 de localități (orașe mari, orașe medii, orașe mici, comune, sate)
  • Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recesământului populației din 2011

Descarcă PDF: INSCOP raport martie 2016_Fumatul și legea antifumat

APRILIE 2016 – FUMATUL ȘI LEGEA ANTIFUMAT
Derulează în sus